Home

3 luni de la transplant

Astazi se implinesc trei luni de la transplant. Starea mea generala este destul de buna. Mai am inca probleme cu pielea, motiv pentru care, cei de la clinica au si amanat scoaterea cateterului, operatiune care era programata pe 23 decembrie. Ai mei cred ca aceasta revenire a petelor rosii de pe pielea mea se datoreaza faptului ca medicii mi-au redus prea repede doza de cortizon. Datorita acestor pete medicii au decis sa imi reia o parte din terapie. Acum, ca am reluat aceasta terapie, sper sa se rezolve. In rest analizele mele sunt bune si sper sa fie si mai bune cu trecerea timpului.

Dar sa revenim la ale noastre. V-am promis ca va spun ce am prmit de Mos Neculae. Mosu’ a venit noaptea si mi l-a lasat pe Red (masina de pompieri din filmul meu preferat ‘Cars’), o carte cu abtipilduri cu masinile din ‘Cars’ si o veioza in forma de masina. Toate foarte frumoase. Mi-au placut foarte mult.

Acum il astept pe Mos Craciun. Nu prea stiu cine e dar tata spune ca vine pe 25 decembrie si aduce cadouri copiilor cuminti. Si cum eu sunt si am fost cuminte sper sa vina si la mine. Tata spunea ceva de genul ca a vorbit cu Mosu’ de o masina mare mare in forma masinii rosii de curse McQueen. Sa vedem. Cica mai este putin pana pe 25.

Multa sanatate si Domne Ajuta.