Home

Post transplant

Nu am mai scris nimic de multa vreme. Poate nici nu am avut starea necesara. Sunt multe trairi si ganduri care nu prea iti dau pace. Cel care m-a facut sa scriu a fost un prieten de al meu care mi-a spus ca “aveti multi fani aici care vor sa stie ce e cu voi”. Ii multumesc.

Baiatul e bine. Asa ne spun medicii si asa simtim si noi.

Transplantul a decurs normal. Nu e nimic spectaculos. Inafara faptului ca stii ce e si ce reprezinta el decurge ca o transfuzie cu mai multe pungi. Dupa transplant, a inceput perioada de medicamentatia, de recuperare si de acceptare a maduvii. A inceput asteptarea cea grea si mai ales au inceput rugile catre Cel de Sus. Pana si medicii ne-au spus ca avem nevoie de ajutor Divin. smiley-smile

La 20 de zile de la transplant i s-a facut o recoltare de maduva. Dupa inca o saptamana am primit raspunsul: 100% compatibilitate. O veste foarte mare. De fapt cea mai importanta. E un prim pas foarte mare spre verdictul final. Urmeaza inca o recoltare la 60 de zile de la transplant si inca cativa ani de “morcov”, dar cu ajutorul lui Dumnezeu speram sa ….. “iasa bine”.

Stefan are probleme acum cu pielea. A facut ceea ce medical se cheama GVHD – Graft Versus Host Desease. E o reactie imunitara a noii maduvi asupra unor organe. Detalii se gasesc pe http://en.wikipedia.org/wiki/GVHD si pe http://www.aril.ro/cuprins/news/article.php?storyid=17 .

Stefan a facut la piele. I se da medicamentatie cu ciclosporina si cortizon. Medicii spun ca e in ameliorare si ca in scurt timp putem iesi din spital. Nu ne ramane decat sa asteptam. De azi i-au redus doza de cortizon si i-au schimbat administrarea unui antibiotic din cea prin cateter in oral. Acestea sunt pentru noi semne ca il pregatesc pentru iesirea de la izolare si intrarea intr-o noua etapa.

In rest … ce sa mai spun?! Am pus niste poze pe picasa. Asta pentru ca e mai simplu decat sa le pun aici. smiley-laughing Link-ul este :http://picasaweb.google.com/george.bliderisanu/6Septembrie2009LaSpitalSiDupaInBoxa#

Multa sanatate si Doamne ajuta.